articolul meu de îmbrăcăminte este fabricat la mai mulți producători, cine furnizează ce date

Un pașaport, responsabilitatea se află la producător

În cazul unui articol de îmbrăcăminte care este realizat prin intermediul mai multor producători — de exemplu, țeserea sau tricotarea la unul, vopsirea sau finisarea la altul, confecția la un al treilea — nu este creat un pașaport propriu pentru fiecare producător. Există un singur pașaport digital al produsului per produs, iar responsabilitatea pentru furnizarea completă și corectă a acestuia revine celui care, conform ESPR, se consideră producător: de obicei, partea care pune articolul de îmbrăcăminte pe piață sub propriul seu nume sau marcă. Acea parte trebuie să poată identifica informațiile despre etapele anterioare din lanț, iar pentru mărcile de îmbrăcăminte și importatori aceasta constituie esența practică a acestei chestiuni.

Pentru cine se aplică și unde se află linia de demarcație

Această explicație se referă la situația în care un articol de îmbrăcăminte este prelucrat de diferite companii din lanțul de aprovizionare înainte de a fi vândut ca produs final — deci nu despre o marcă care proiectează și produce singură într-o singură fabrică. Obligația de a compila pașaportul și de a se asigura că acesta este corect revine producătorului conform articolului 27 din ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781), iar aceasta este de obicei nu țesătorul, vopsitorul sau fabrica de confecție singură, ci partea care pune produsul final pe piață sub propriul seu nume. Acele alte verigi din lanț — furnizorul de materii prime, țesător, vopsitor, fabrică de confecție — au la rândul lor propriul rol: articolul 38 din ESPR obligă actorii din lanțul de aprovizionare să pună la dispoziție informații relevante despre partea lor din produs celui care mai târziu în lanț trebuie să compileze pașaportul. Deci nu este vorba de patru pașapoarte separate, ci de patru părți care fiecare furnizează o parte din informații pentru un singur pașaport.

Aceasta nu se referă la chestiunea cui i se permite să emită un anumit certificat sau cine este răspunzător pentru un defect în produs — acestea sunt alte chestiuni cu reguli diferite. Aceasta se referă în mod specific la fluxul de informații necesar pentru a completa pașaportul.

Când devine relevant

Data la care pașaportul digital al produsului pentru îmbrăcăminte devine obligatoriu nu este încă fixă. ESPR este legea cadru; pentru fiecare grup de produse, un act delegat determină când și pentru care produse devine obligatoriu pașaportul, și ce este un act delegat și de ce este acesta determinant pentru îmbrăcăminte nu a fost încă publicat. Pentru îmbrăcăminte cu optzeci la sută sau mai mult fibre textile, actul delegat este așteptat mai întâi, dar atâta timp cât nu există, nici nu există o obligație legală de a furniza pașaportul. Până la acel moment, totuși, este util să se știe care parte dintr-un lanț de mai mulți producători va trebui să furnizeze mai târziu informații specifice, pentru ca fluxul de informații să nu fie reglementat abia la termen.

Cum se rezolvă acest lucru în practică

Oricine face ca un articol de îmbrăcăminte să fie realizat prin mai mulți producători, începe prin a stabili cine din acel lanț este producătorul în sensul ESPR — de obicei cel care are marca și pune produsul pe piață. Acea parte este responsabilă pentru pașaportul complet și prin urmare trebuie să colecteze date relevante de la fiecare verigo anterioară: compoziția materialului și origine de la țesătorie, materiale și procese utilizate de la vopsitorie, și date de confecție la atelierul de cusut. Din punct de vedere practic, este util să se determine pentru fiecare verigo care date poate furniza ea în mod specific — ce date se solicită de la un furnizor de îmbrăcăminte și textile oferă pentru aceasta un punct de plecare, chiar și în cazul mai multor furnizori în același timp.

Deoarece informația circulă prin mai multe verigi, riscul ca o verigo să nu furnizeze ceva sau să nu furnizeze la timp este mai mare decât în cazul unui singur producător. De aceea, este recomandabil să nu se lase această înțelegere numai verbal, ci să se stabilească în scris cine furnizează ce și în ce moment; cum se stabilește furnizarea datelor pașaportului într-un contract de achiziție este o etapă logică următoare. Dacă una dintre legăturile din lanț — de exemplu, fabrica de confecții din străinătate — nu furnizează în cele din urmă datele, aceasta este o situație separată cu o abordare proprie, independentă de întrebarea care parte din lanț trebuie să furnizeze care parte.

Baza legală: articolele 27, 38 și 10 din ESPR

Articolul 27 din ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781) stabilește obligațiile producătorului, inclusiv asigurarea că pașaportul digital al produsului este prezent și corect. Articolul 38 din același regulament reglementează obligațiile altor actori din lanțul de aprovizionare: aceștia trebuie să pună la dispoziție informațiile necesare pentru pașaport părții responsabile mai departe în lanț. Articolul 10 descrie cerințele substantive cărora trebuie să le îndeplinească pașaportul în sine, indiferent de câți actori au fost implicați în producție — pașaportul rămâne un întreg pe produs, alcătuit din contribuțiile diferitelor legări.

Ce se poate face acum

Pentru un articol de îmbrăcăminte care rezultă din activitatea mai multor producători, este util să cartografiați deja acum care legătură din lanț deține care parte din informații, și să purtați această discuție înainte ca actul delegat pentru îmbrăcăminte să fie publicat. Cei care se întreabă dacă propriul lor sortiment va cădea sub obligație mai tarziu, pot verifica mai întâi prin întrebarea dacă pașaportul digital al produsului se aplică propriului sortiment de îmbrăcăminte și textile.

Unde se bazează aceasta

Regulamentul în sine se află pe EUR-Lex. Facem referință la fiecare afirmație; nu trebuie să ne credeți.

Ce trebuie să faceți în mod concret

Ce se așteaptă de la dumneavoastră

Un articol de îmbrăcăminte rareori provine de la o singură adresă. Țesătura provine de la o filatură, stoffa este vopsită de o altă companie, confecția se realizează de o a treia parte, iar marca care pune articolul de îmbrăcăminte pe piață se află la o altă adresă. Pentru pașaportul digital al produsului, aceasta nu este un detaliu tehnic — determină cine trebuie să furnizeze care informații și cine este responsabil ca întregul să fie corect.

Producătorul rămâne final responsabil

Articolul 27 din ESPR plasează obligațiile pentru pașaportul digital al produsului la producător. Acesta este cel care pune produsul pe piață sub propriul nume sau marcă, chiar dacă acel producător nu a atins nicio ac. Pentru o companie cu zece până la o sută de angajați, aceasta înseamnă de obicei că marca sau importatorul care asamblează colecția este partea care trebuie să se asigure că pașaportul este corect — nu fabrica care a tăiat și cusut articolul de îmbrăcăminte. Din punct de vedere practic, aceasta nu schimbă nimic cu privire la cine face cusătura, dar schimbă pe cine primește factura dacă datele lipsesc sau sunt incorecte.

Actorii din lanțul de aprovizionare furnizează, nu livrează

Articolul 38 din ESPR se referă la părțile care stau înaintea producătorului în lanț: filatură, ţesătorie, fabrică de vopsire, ateliere de confecții. Aceștia trebuie să comunice informațiile care iau naștere în cadrul legăturii lor către următoarea parte din lanț — în cele din urmă, acele informații ajung la producătorul care trebuie să asambleze pașaportul. Pentru o companie care lucrează cu mai mulți producători, aceasta înseamnă că lanțul funcționează numai dacă fiecare legătură își furnizează într-adevăr partea. O fabrică care nu înregistrează originea fibrelor este suficientă pentru a face întregul pașaport incomplet.

Pașaportul trebuie să formeze un întreg, indiferent de numărul de furnizori

Articolul 10 din ESPR descrie ceea ce trebuie să îndeplinească pașaportul digital al produsului: acesta trebuie să fie asociat unui produs specific și informațiile necesare trebuie să fie complete și corecte. Acel articol nu face nicio diferență în funcție de câți producători au lucrat la un articol de îmbrăcăminte. Pentru o companie cu un lanț de producție dispersat, aceasta înseamnă că trebuie să existe cineva care să reunească toate datele parțiale într-un pașaport pe produs — aceasta nu este în mod automat fabrica care, ca ultimă, introduce etichetă în interior.

Unde merge prost în practică

Un număr de situații apare în mod constant într-un lanț de producție dispersat.

Fabrica de confecții crede că furnizorul de stofă a comunicat deja datele privind fibra, și invers. Ambele părți presupun că cealaltă parte se ocupă de aceasta, și nimeni nu verifică. Rezultatul este o lacună în date care se observă abia când pasaportul trebuie să fie deja compus.

Două fabrici furnizează informații contradictorii despre aceeași partidă de material textil. De exemplu, un alt procent de fibre, sau o altă țară de origine pentru țesătură decât pentru confecție. Fără o procedură fixă pentru a semnala aceasta, o astfel de contradicție apare abia la o inspecție.

Una dintre fabricile din lanț este înlocuită, dar nimeni nu adaptează datele înregistrate. Pasaportul continuă să facă referire la furnizorul vechi, în timp ce producția se desfășoară între timp în altă parte.

Nu se face o distincție între țara unde a fost țesut și țara unde a fost confecționat. Aceasta pare un detaliu, dar este exact felul de întrebare pe care vamă sau o autoritate de supraveghere o poate pune; a se vedea și Trebuie să pun țara de confecție în pasaportul digital al produsului? modul în care acestea doi se raportează unul la altul.

La importul din afara UE se presupune că fabrica străină cunoaște deja regulile europene și se conformează acestora în mod automat. Aceasta este o presupunere, nu o certitudine — partea care aduce produsul pe piața UE rămâne aceea care trebuie să poată demonstra că datele sunt corecte. Ceea ce aceasta înseamnă pentru import în mod specific, este descris pe Ce înseamnă pasaportul digital al produsului dacă importez îmbrăcăminte și textile din afara UE?

Ce puteți documenta

Într-un lanț cu mai mulți producători, ajută să stabilești în prealabil cine furnizează ce, în loc să descoperi aceasta abia când compui pasaportul.

Un inventar per linie de producție al fabricii care furnizează fiecare parte — filare, țesere, vopsire, confecție — cu datele care aparțin fiecărei verigi. A se vedea Ce date trebuie să solicit furnizorului meu de îmbrăcăminte și textile? pentru un punct de plecare per verigi.
Acorduri contractuale privind furnizarea de date, de preferință deja incluse la angajarea cooperării cu fiecare fabrică, nu ulterior. Cum poate arăta o astfel de înțelegere este prezentat pe Cum consemn în contractul meu de achiziții furnizarea datelor pasaportului?
O modalitate fixă de a verifica datele furnizate pentru contradicții reciproce, mai ales când mai multe fabrici furnizează date despre aceleași materiale. A se vedea Cum verific dacă datele furnizorului meu sunt corecte?
Certificate per fabrică, cum ar fi GOTS sau OEKO-TEX, legate de partea specifică a producției la care se referă — nu la îmbrăcămintea în ansamblu dacă certificarea acoperă doar o singură verigi.
O procedură pentru modificări, astfel încât înlocuirea unei fabrici sau subcontractori să conducă, de asemenea, la o adaptare a datelor înregistrate, în loc ca pasaportul să facă referire la o parte care nu mai este în lanț.
O listă de contacte per fabrică care sunt responsabili pentru furnizarea datelor, astfel încât atunci când lipsesc informații, există un punct clar de contact — ce să faci dacă acea furnizare nu se realizează, este prezentat pe Furnizorul meu nu furnizează datele — ce pot face?

Aceasta nu este un sfat juridic. Această pagină oferă informații generale despre reglementările pe care se concentrează această platformă. Nu-ți cunoaștem situația. Dacă aveți îndoieli cu privire la propriul caz, consultați un avocat sau autoritatea de supraveghere competentă.

Scris cu AI pe baza surselor de mai sus, verificat de om pe 2026-09-05. Nu este ceva în neregulă? Anunțați-ne — corecțiile au prioritate.